|
Detectarea mișcării constă în descoperirea schimbărilor de scenarii peste valoarea definită.
|
|
Aceasta poate fi efectuată prin intermediul programului cu ajutorul unui înregistrator digital prevăzut cu o astfel de funcționalitate sau prin intermediul unui senzor de mișcare. Fiecare variantă ale beneficiile și lipsurile sale. Ca urmare a detecției mișcării se poate activa alarma sau poate începe înregistrarea în cadrul înregistratorului. Detecția programată permite definirea zonelor în care aceasta trebuie să aibă loc. Este posibilă delimitarea cu precizie (dacă programul permite acest lucru) a zonelor sensibile la schimbări. De asemenea, este posibilă reglarea sensibilității și a pragului de activare. După descoperirea mișcării, înregistratorul începe înregistrarea.
|
|
Există o întreagă gamă de tipuri avansate de detecție a mișcării, de exemplu:
|
|
De asemenea, există și opțiunea de înregistrare a evenimentelor dinaintea descoperirii mișcării. Această opțiune este posibilă deoarece înregistratorul înregistrează bucla de timp selectată, iar când se descoperă mișcarea, acesta continuă înregistrarea, salvând pe suport înregistrarea dinaintea evenimentului. Această soluție solicită totuși adițional înregistratorul (acesta trebuie să funcționeze în mod continuu – la fel ca în cazul unei înregistrări obișnuite). În schimb, un beneficiu foarte important este faptul că nu se pierde informația cu privire la ceea ce s-a întâmplat înainte ca mișcarea să fie detectată.
|
|
O altă problemă o constituie alarmele false. Acestea au loc în momentul când sistemul detectează o mișcare – care din punctul de vedere a utilizatorului nu este importantă. Exemple pot fi: căderile de zăpadă sau grindină, câini sau pisici care trec prin fața senzorului, sau chiar imaginea de calitate mai proastă cauzată de iluminarea neadecvată a camerei de luat vederi. Algoritmii moderni de detecție a mișcării sunt în stare să facă diferența dintre – de exemplu – o persoană și un vehicul, activând alarma numai atunci când va fi definit clar conturul obiectului.
|
|
Limitarea detecției programabile o constituie iluminatul. Sau mai degrabă lipsa acestuia. Pentru a descoperii mișcarea este nevoie de imagine, iar cel mai bine este ca aceasta să fie clară. În cazul lipsei iluminării, sau dacă aceasta este inadecvată, imaginea va fi închisă sau neclară. În aceste condiții algoritmii de detectare a mișcării nu vor funcționa în mod adecvat. De aceea trebuie să se asigure o iluminare adecvată a zonei observate, sau să se utilizeze un senzor de mișcare pasiv, care analizează zona în infraroșu – numit și PIR.
|
|
Orice corp cu temperatura peste zero grade absolut (Kelvin) emite radiații infraroșii. Acestea nu sunt detectate de ochiul uman. Există totuși echipamente – detectoare de infraroșu, care sunt în stare să descopere această undă și modificările sale. Acestea pot să lucreze în întuneric complet, precum și la lumină maximă. Problema acestor echipamente este imposibilitatea de definire cu precizie a zonelor de detecție a mișcării. Acestea pot controla numai o anumită zonă. Din acest motiv nu este posibilă definirea cu exactitate a zonelor de mișcare sau a formei obiectelor. Există senzori PIR care pot recunoaște mărimea obiectului. Este posibil ca acestea să nu reacționeze la animale. Din păcate probabilitatea de a greșii este destul de ridicată.
|